Azi am ieșit din casă puțin, pe strada unde locuiesc, cu intenția de a surprinde câteva cadre de iarnă.

Are vecinul Gheorghe o frumusețe de salcie plangatoare care acuma la cele cateva grade minus încântă toate privirile.

Si cum ma pregăteam sa trag cateva cadre foto…observ venind in goana mare pe cățelul negru Branco ,cel care a fost luat de pe hotar drept caine vagabond de catre angajatii de la un adăpost de animale.

L-au cautat stăpânii lui pînă cand l-au gasit intr-un adăpost din Arad…

Era doar piele si os abia mai stătea in picioare…

Eu il stiam pentru ca il vedeam zilnic cum aleargă in fata masinii insotindu-și stăpânii …si toti cei din partea aceasta de oras il cunosteau pe Branco…

Am fost întristat la auzul veștii ca Branco a fost dus intr-un adăpost pentru ca era aproape ca un copilaș…

Nu făcea rau nimanui doar însoțea cu drag zi de zi masina stăpânilor pana la hotar si inapoi alergând bucuros inaintea ei si dadea din codita fericit.

In urma lui vine stăpânul lui încetișor cu viteza mica …

Tu știi când să spui… ,,nu”?

Pentru că nu ştim cum. Pentru că ne e teamă că, dacă spunem Nu! sau punem limite, pierdem . Pentru că am fost educaţi prin şantaj emoţional („Din cauza ta”), nutriţi cu dragoste condiţionată („Te iubesc dacă”), manipulaţi prin ruşine („Ce-o să zică X”), programaţi să nu reuşim („Nu eşti în stare de nimic”) Pt. ca e greu …. de-aia. E greu sa vindeci sufletul.
Si e mai simplu si comod sa dai vina pe alți

i. De-aia!

Legenda florilor – ”Nu ma uita” Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zâna Florilor le puse fiecăreia câte un nume; uitase însă de una. Florile, văzandu-se cu nume, se bucurau care de care mai tare. Cea uitată însă, stătea mahnită şi dusă pe ganduri într-o vale de langă pârâu. Plângea amarnic neînţelegând de ce ea-i mai puţin iubită decât suratele ei şi lacrimile i se împleteau cu stropii jucăuşi ai pârâului. Intr-o zi, ieşind la plimbare pe o câmpie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori, Zana Florilor se umplu de bucurie cand văzu că toate florile-i zambesc fericite pentru numele alese. Coborând coasta poienii către pârâul ce susura de mai mare dragul, zâna dădu peste floricica cea tristă ce nu mai contenea plânsul. O întrebă plină de mirare: – Dar tu, frumoasă şi delicată floare, de ce stai, plangi şi te tângui când toate suratele tale se veselesc ? – D-apoi cum n-oi plânge şi nu m-oi tângui, după ce toate suratele mele au primit câte un nume frumos iară pe mine m-ai uitat ?! răspunse floricica suspinând. Auzind răspunsul, zâna se întrebă cum de-a uitat-o tocmai pe ea, care-i atâta de frumoasă şi delicată. – Lasă, draga mea, nu te mai amărî.. Nici nu va apune soarele şi vei avea şi tu un nume. Cum rosti cuvitele, zâna se şi făcu nevăzută. Se întoarse la palat, se sfătui cu celelalte zâne şi chemând la sine pe floricica uitată îi zise: – Nu m-ai uitat că nu ţi-am pus şi ţie un nume aşa cum am pus tuturor suratelor tale aşa că de azi înainte te vei numi „Nu mă uita” ! Şi, de-atunci, „nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii…

O zi cu soare

O zi cu soare!

Un pustnic văzu odată într-o pădure, un șoim zburând spre cuibul său cu o bucată de carne în plisc. Ajuns la cuibul său, sfâșie carnea în multe bucățele și, începu să hrănească un pui de cioară rănit.
Pustincul minunăndu-se că un șoim îngrijea un pui de cioară se gândi:
“Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit, a făcut, iată, ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre rănită și lipsită de ocrotire, pe care altfel ar fi mâncat-o. Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…
De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!
Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut.
Nu am să-mi mai caut de mâncare!
Dumnezeu nu lasă în părăsire pe niciuna dintre creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine.”
Zis și făcut: se așeză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva.
Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare, tot așteptând să-i vină ajutor de undeva.
După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit, încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipsit de putere, adormi. Și iată că în vis i se arată un înger care, privindu-l cu tristețe, îi spuse:
-„Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului, nu pe cea a ciorii!”

O zi binecuvântată!