Cum îți recomandă medicii să votezi…

Pentru că azi votezi sau ai votat, hai să și zâmbim puțin…

chirurgul cardiovascular: votează cu inima deschisă

dermatologul: dacă nu votezi, vei simți pe pielea ta efectele

neurologul: votează ca să ai mai puține dureri de cap

anatomopatologul: mergi la vot că ne moare țara

reumatologul: votează cu mândrie și spatele drept

diabetologul: votează pentru a scăpa de cei care te duc cu zăhărelul

nefrologul: să nu te piși pe el de vot!

pediatrul: votează pentru binele copiilor tăi

oftalmologul: votează pentru un viitor mai clar

psihiatrul: mergi la vot că altfel o iei razna

gastroenterologul: votează ca să scapi de greață

ORL-istul: nu te culca pe o ureche și votează

hematologul: nu-ți face sânge rău și votează

alergologul: dacă te mănâncă, mergi să votezi și te scarpini după

ATI-stul: cea mai bună resuscitare a țării se face prin vot

cardiologul: mișcarea până la secția de votare face bine la inimă

infecționistul: votează ca să scapi de paraziți

ortopedul: să nu te doară-n cot și să mergi la vot

ginecologul: e în sarcina ta să votezi

endocrinologul: dacă votezi scapi de toate nodurile din gât

stomatologul: votează incisiv

internistul: eu nu știu de ce am ales specializarea asta, dar tu să alegi bine!

dacă ți-a plăcut, dă-o mai departe 🤗

M. S.R….&V.

Reclame

Campania electorală

Bună seara, lume…hai să vă zic una de campanie 😎😁.Intr-o zi, plimbându-se pe stradă, un important şef de partid politic a fost accidentat de un camion şi a murit.
Sufletul său s-a ridicat la cer (probabil dintr-o eroare)şi iată-l faţă în faţă cu Sfântu’ Petru…
– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici şi nu prea ştim ce să facem cu tine… Dar, vom face aşa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, şi-ţi vom permite să alegi locul unde să-ţi petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborat, pană în Iad. Uşile s-au deschis şi omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant şi verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar in faţă, foştii colegi de partid şi parteneri de afaceri deja decedaţi, îmbrăcaţi în haine elegante şi foarte multumiţi. Au alergat să-l salute, l-au imbrăţişat şi au inceput să-şi amintească de timpurile bune, când se îmbogăţeau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste şi caviar, iar noaptea- în compania unor tinerele frumoase şi libertine… S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv, care a spus glume şi a dansat. A fost atât de bine, că nici nu şi-a dat seama, când s-a făcut ora de plecare. Toţi l-au condus la ascensor… A tot urcat, până la poarta Paradisului unde Sfântu’ Petru îl aştepta:
– Acum e momentul să intri în Paradis!.
Omul politic , a petrecut următoarele ore de pe un norişor pe altul, atingând harpa şi cântând.
Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru a venit:
– Ai petrecut o zi în Iad şi una în Rai, acum e momentul să alegi!
Omul s-a gândit un moment, apoi a spus:
– Raiul este chiar frumos, dar cred că mai bine m-aş simţi în Iad.
Sfântu’ Petru l-a însoţit la ascensor şi l-a coborât în infern…
Când s-au deschis uşile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Şi-a văzut prietenii îmbrăcaţi în zdrenţe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare îl întâmpină şi-l bătu pe umăr…
– Nu înţeleg, bâigui politicianul, ieri am fost aici şi erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăţi şi ne-am distrat de minune…. şi… şi… acum tot ce aveţi este un teren uscat, plin de porcării… şi prietenii mei par niste amărâţi…
Diavolul cel mare, zâmbi şi zise:
– IERI ERAM ÎN CAMPANIE ELECTORALĂ! AZI AI VOTAT !

Sfatul meu…ai grijă ce votezi…votează gândind la viitorul copiilor noștri.

Ajax

Să fie cu iertare, dar vin cu o postare…se zice că, acolo unde ziua brazii îmbrățișează cerul albastru, iar noaptea își întind brațele, încercând să atingă miliardele de stele strălucitoare, acolo unde un izvor rece și neastâmpărat țâșnește din stâncă și pornește grăbit spre vale să-și întâlnească frații, acolo, la poalele munților, își ducea traiul Bătrânul și câinele lui.
Bătrânul trăia într-o cabană veche, în mijlocul unei păduri de brazi, înconjurat de liniște profundă, departe de sat. În iernile lungi și reci se încălzea la șemineul dărăpănat, care a avut și zile mai bune în trecutul îndepărtat. Vara stătea tolănit pe banca din fața cabanei, îmbăindu-se în razele soarelui care apunea sau răsărea, ascultând șoapta pădurii. Din primăvara până în toamnă târzie adună lemne de foc din pădure, ca la iarnă, când potecile erau blocate de căderile de zăpadă, să se poată încălzi la focul lor. Avea o grădină micuța unde își cultiva cele necesare traiului zilnic. În spatele casei, într-un coteț improvizat cotcodăceau trei găini bătrâne, care din când în când mai făceau cât un ou. La vârsta lui – 83 de primăveri – toate acestea deveneau o povară, la care făcea față tot mai greu și mai greu.

Cabana, în care trăia Bătrânul, cândva era reședința de vânătoare al conducătorilor marelui și unicului Partid. În vremurile acelea Bătrânul era administratorul acestei cabane, rol ce l-a moștenit de la tatăl lui, care, înainte de naționalizare, era proprietarul acestui domeniu. Încă își amintea dezgustat de chefurile făcute de Gheorghe Gheorghiu Dej, sau de familia Ceaușescu când veneau la vânătoare. Întotdeauna, după aceste chefuri avea nevoie de săptămâni ca să repare și să pună ordine în cabană.

Acum, după zeci de ani de la aceste partide de vânătoare, era liniște în poiană. Noii „conducători” au uitat de cabană, erau prea ocupați de îmbogățire, tăierea pădurilor sau eutanasierea câinilor vagabonzi.

Pădurea încet-încet și-a revendicat drepturile seculare, s-a apropiat tot mai aproape de cabană și înghițea poiana, amenințând cu asimilarea și cabana.

Nu exista telefon sau acoperire la rețeaua mobilă, electricitatea a fost tăiata de vreo 20 de ani, când, după căderile mari de zăpadă din acel an, au cedat cablurile care aduceau lumina în nopțile întunecoase din cabană. Nimeni nu a încercat să remedieze defecțiunea, nu erau interesați în asta, deși atunci Bătrânul a făcut zeci de cereri la companie. Până la urmă Bătrânul s-a împăcat cu ideea că nu o să mai aibă curent electric, și într-un fel era bine așa, oricum nu avea din ce să plătească.

Lumânări își cumpăra din banii pe care-i primea din când în când de la vânătorii rătăciți, care se adăposteau la cabana lui. Oamenii din satul cel mai apropiat mai treceau pe la cabană și-i aduceau de ale gurii. O femeie – fosta prietenă cu fiica bătrânului, fiica decedată într-un accident groaznic în vara anului 2003 – trecea mai des pe la cabană, aducea pâine, mâncare și făcea curat în odaia Bătrânului.
Dar Frank, cum se numea Bătrânul, nu era singur.
Îl avea pe Ajax, prietenul și tovarășul lui devotat, un labrador de culoarea unei nopți fără stele, negru scrum, cu cap mare și rotund ca luna plină, piept mușchiulos și labe groase, puternice. Ochii erau de culoare negru strălucitor care denota multă inteligență și afecțiune. Ajax în primăvara a împlinit 14 ani, o vârstă respectabilă pentru un labrador.
Oamenii din sat, când treceau pe la cabană niciodată nu uitau de Ajax și îi aduceau și lui hrană. Pe cât de subțire și slab era Bătrânul pe atât de rotund și gras era Ajax, sătenii spuneau, mai în gluma mai în serios, că nu există încă un câine atât de gras în județ.
De multe ori Bătrânul își împărțea și ultima bucată de pâine cu câinele lui. Important pentru el era ca Ajax să aibă ce mânca, chiar dacă el, Bătrânul, suferea de foame.
Primarul și Femeia încercau în zadar să-l convingă pe Bătrân să se mute într-un azil de bătrâni, unde putea fi îngrijit și întreținut în condiții bune. Bătrânul nu a fost de acord cu asta. Într-un azil nu au ce căuta câinii. Și fără Ajax el nu concepea să părăsească cabană. De mulți ani avea o cameră rezervată în acest azil, dar Ajax era foarte sănătos și plin de viată.
În iernile geroase cu multa zăpadă cabana era blocata de restul lumii. În aceste zile și săptămâni mâncau cu porția ce a adunat Bătrânul în cursul anului și se încălzeau la focul din șemineu. Împărțeau patul, încălzindu-se reciproc, sub păturile vechi, trecute de vreme.
Când treceau vânătorii pe la cabană, le povestea de vremurile trecute, de aventurile trăite și între timp îl mângâia pe Ajax, care stătea neclintit lângă piciorul lui. Om și câine se priveau în ochi plini de dragoste, ceea ce încălzea inimile oamenilor.
Cum putea Bătrânul să trăiască zeci de ani singur în sălbăticie? Era fericit! Avea totul – de fapt nu avea nimic, doar amintirile – și desigur, îl avea pe Ajax. Toata ființa lui strălucea de dragostea față de companionul, tovarășul lui fidel. Pentru multe persoane care au trecut pe la cabană, întâlnirea cu Frank și Ajax era ceva de neuitat.

… Într-o dimineața răcoroasa de toamna târzie, când frunzele ruginii acopereau poteca, doar brazii rămânând neschimbați proaspăt la culoare, Femeia din sat a pornit din nou spre cabană. Pe umeri atârna un rucsac greu, plin de provizii pentru Frank și Ajax, adunate din bunăvoința sătenilor.
Pe Bătrân și pe Ajax nu i-a găsit în cameră. A lăsat rucsacul cu provizii pe masă și a ieșit să-i caute.
Nu erau nici pe bancă, unde stăteau tolăniți toată ziua la soare, privind și ascultând cum șușotea pădurea de brazi.
Un sentiment de neliniște și îngrijorare a pus stăpânire pe ea.
I-a găsit în spatele cabanei, la marginea pădurii.
Bătrânul stătea în genunchi, aplecat peste o grămadă de pământ proaspăt săpată, și-i șiroiau lacrimile pe fața uscată și plină de riduri.
Bătrânul stătea lângă mormântul lui Ajax, și plângea cum nu a făcut-o niciodată.
– Ajax al meu! Dragul meu Ajax, s-a dus… – repeta într-una în timp ce îmbrățișa mormântul proaspăt acoperit, care i-a răpit tovarășul și prietenul drag.
Femeia a rămas înlemnită, simțea că nu se poate mișca din loc, parcă picioarele-i prindeau rădăcini. În viața ei nu a văzut atâta durere și suferință într-un singur om.
După un timp Bătrânul a tăcut brusc.
Femeia l-a ajutat să se ridice și l-a condus în camera din cabană.
– Era în vârsta, Frank! – încerca să-l consoleze, dar nu găsea cuvintele potrivite. Nici nu există cuvinte potrivite pentru a alina durerea în sufletul Bătrânului. A rămas singur pe lume.
Bătrânul nu a răspuns, parcă nu auzea ce i se spune, sau daca a auzit nu i-a acordat atenție, în gând era departe, împreuna cu Ajax.
De atunci, pe Bătrân nimeni nu l-a mai auzit vorbind, niciodată.
Cu inima grea Femeia l-a lăsat pe Bătrân la cabană și s-a întors în sat cu gândul ca în ziua următoare se va întoarce cu primarul și oameni din sat, să-l ajute pe Bătrân să se mute în azil. Iarna se apropie cu pași repezi, în orice clipă pot începe ninsorile, și atunci Bătrânul ar rămâne singur, izolat la cabană pentru mult timp.

… În dimineața următoare, când au ajuns la cabană, l-au găsit pe Bătrân întins pe pat, cu privirea fixată pe un punct imaginar din tavan, lumina ochilor spartă. Pe fața prietenoasă a înghețat un zâmbet ștrengar, părea fără griji și mulțumit. Lacrimile din ochi, ca roua dimineții sub razele soarelui, începeau să se usuce.
S-a dus după Ajax.
În moarte, ca și în viață, Bătrânul și câinele nu puteau fi separați.

☆ „Să nu-ți fie rușine să iubești animalele. Să nu te simți rușinat dacă un câine este mai aproape de sufletul tău decât majoritatea oamenilor pe care-i cunoști personal.
Profeți mincinoși și oameni proști, dezgustători, sunt cei care te condamnă pentru această afecțiune, și îți spun:
– Sentimentele pe care le irosești pe câine le furi în detrimentul oamenilor. Ești o persoană egoistă și rigidă! – nu le băga în seamă. Iubește-ți câinele, acest partener cu ochi strălucitori, curajos și fidel, care în schimbul prieteniei nu cere altceva – și mai mult – decât o mângâiere și eventual ceva de mâncare.
Să nu crezi că un caracter slab și egoist te îndeamnă să iubești animalele. Și ei sunt frații noștri, au fost concepuți în același atelier ca noi oamenii, au inteligență și suflet, de multe ori mai complicat și mai sensibil decât al nostru.
Lasă alții să o numească o slăbiciune dragostea ta față de animale, Tu doar plimbă-ți câinele și nu le băga în seamă!” ☆

Colț de gând

╲ \ ╭┓
╭ ★ ╯ ★ ♥ ★
┗╯ \ ╲Uitam …
Uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte pe care ni le oferă viaţa. Uităm să privim cerul, să observăm stelele, să auzim păsările, greierii, să admirăm pomii, florile, lucrurile frumoase.

Uităm să fim veseli, pentru că-i lăsăm pe alţii să ne indispună. Uităm să dăruim, pentru că suntem prea preocupaţi să adunăm. Uităm să legăm prietenii şi uităm să le menţinem.

Uităm oamenii care au însemnat mult pentru noi cândva, şi-i uităm pe cei care ne iubesc. Uităm gesturile frumoase făcute de alţii pentru noi, dar nu le uităm pe cele urâte. Uităm să întindem o mână unui suferind. Uităm să zâmbim, să privim cu duioşie, să mângâiem, să îmbrăţişăm.

Uităm să spunem „mulţumesc” „te rog” „iartă-mă” „te iubesc”. Uităm să

renunţăm la ură, la orgoliu, la invidie şi la toate sentimentele negative. Uităm să fim fericiţi cu ceea e avem, pentru că suntem prea concentraţi cu ceea ce nu avem.

Uităm până şi de Dumnezeu pe Care Îl invocăm doar atunci când avem temeri sau neajunsuri. Uităm să iertăm. Uităm să iubim. Uităm să trăim, căci suntem prea ocupaţi să existăm…
_________
★Irina B.★

Țica

A venit pe lume într-o zi de toamnă, mohorîtă și ploioasă și îmi reamintesc că nu o voia nimeni….Era un ghemotoc de blăniță mic si negru. Mama ei Șoby ,o pisicuță delicată și curățica din rasa Albastru de Rusia era exact opusul ghemotocului de blană neagră. I-am dat nume Țica;de la urâțica…și să mă credeți că era mititica de ea cam urâțică…

Dar după cum se întâmplă la noi de obicei după un timp animaluțele noastre se transformă în pufoșenii de care ne atașăm iremediabil și care ne încântă cu totul …Cum să nu te topești ca ciocolata când ghemotocului de blăniță văzând că flurură steagul bătut de vănt i-a venit ideea ca cineva se joacă cu ea…și țuști după el pe gard.

Fluturașul albastru

Buna seara și iertare! O pastila la culcare:

A fost odată un văduv, care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale, fete care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări. La unele știa să le răspundă, la altele nu. Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un un înțelept. Înțeleptul știa întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru, pe care plănuia să îl folosească, pentru a înşela pe bătrânul ințelept.
– Ce vei face? o întrebă sora ei. O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și-l voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel orice răspuns va avea, se va înșela.
Cele două fete au mers într-o clipă la înțelept și l-au găsit meditând.
– Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:
– Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Așa este și viața noastră, prezentul și viitorul nostru. Nu trebuie să învinovățim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viața noastră e în mâinile noastre, ca și fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea!

Noapte binecuvantata!

HEI PRIETENI

Am crezut că…dar m-am liniştit : Credeam că atunci când fabric ŢUICA fac ceva rău şi nu tocmai permis!!!

Am aflat cu uşurare de la Americani (sursă sigură), că atunci când o fabric sunt FARMACIST, când o recomand sunt DOCTOR şi când o beau sunt PACIENT !!!

TUICA contra STATINE

Ca să vezi…. Și să crezi !

Ţuica de prune i-a dat pe spate pe cercetătorii americani

Ţuica noastră i-a lăsat cu gura căscată pe cercetătorii americani, care au constatat că băutura cea mai populară în rândul românilor este un adevărat medicament.
Un studiu realizat recent în SUA relevă că, în cantităti moderate, populara tuică de prună poate proteja inima si poate trata anumite probleme ale stomacului si bilei. Studiile biochimistilor americani confirmă o dată în plus că bunicii noştri nu greșeau deloc atunci când alungau bolile cu leacuri în care „picurau” si traditionala băutură. Consumată cu moderatie – nu mai mult de 30 de ml pe zi – poate combate cu succes bolile de inimă, de stomac si problemele la bilă.

Cercetătorii americani au descoperit secretul unor vindecări miraculoase: o enzimă prezentă în cactusul Karroll viridis enoae se găsește în cantități de opt ori mai mari în țuica de prune. Această substanță are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe artere și este prezentă în peste o sută de medicamente naturiste cu rol în prevenirea aterosclerozei şi a infarctului miocardic. Consumul zilnic a 30 de ml de țuică de prună poate substitui cu succes acest tratament, la un preț mult mai mic.

În țuică, se mai găsesc șase tipuri de substanțe care hrănesc celulele roșii ale sângelui și care cresc cu 120% viteza de producere a hemoglobinei. Un alt beneficiu pe care îl aduce țuica slabă organismului este reglarea funcțiilor hepatice, grație conținutului de vitamine A, B, C, D1 și D2, nedegradabile termic și ușor de asimilat. Băutura se recomandă în dischinzeii biliare, disfuncții ale ficatului provocate de o slabă irigare cu sânge a acestuia sau chiar constipație.

Pentru efecte maxime, tuica este indicată ca aperitiv cu 10-15 minute înainte de servirea mesei de prânz, pentru că favorizează absorbtia substanţelor hrănitoare din alimente. În acest caz, nu mai trebuie consumate alte băuturi alcoolice la masă.Sa ne fie de bine!♡Suntem români!♡