CAINELE CEL BATRAN

Poveste dedicată celor care se consideră „tineri de suficient de multă vreme”

Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:”Văleu! Sunt terminat!”, dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
„Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?” La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind: „Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac!”
În tot acest timp, o maimuță care a privit întreaga scenă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui. Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
„Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele!”
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă neliniștit: „Ei, acuma ce mă fac?!”
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: „Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !!!”

Morala:
Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența.

Dacă nu trimiți acest mail la alti prieteni vechi, îi vei lipsi de o ocazie de a râde cu poftă .
Nu noi suntem mai în vârstă; alţii sunt mai tineri!
O noapte binecuvântată!🌷🌷🌷

Reclame

Câinele cel bătrân

Poveste dedicată celor care se consideră „tineri de suficient de multă vreme”

Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:”Văleu! Sunt terminat!”, dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
„Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?” La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind: „Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac!”
În tot acest timp, o maimuță care a privit întreaga scenă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui. Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
„Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele!”
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă neliniștit: „Ei, acuma ce mă fac?!”
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: „Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !!!”

Morala:
Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența.

Dacă nu trimiți acest mail la alti prieteni vechi, îi vei lipsi de o ocazie de a râde cu poftă .
Nu noi suntem mai în vârstă; alţii sunt mai tineri!
O noapte binecuvântată!🌷🌷🌷

Izvorul Tămăduirii

Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii în fiecare an, în prima vineri după Paşte. Este un praznic închinat Maicii Domnului. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea,cetății Constantinopolului. Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios care obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri. Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit și atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci când era deznădăjduit, el a auzit o voce: “Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculos vederea..
Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”! Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit,după o grea suferință.

Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

Mingea de foc

Când eram mic”, zice Nicolae fiicelor sale, „mă trimiteau în fiecare zi să-mi vizitez bunicul. Fratele meu George și cu mine aveam obiceiul de a ne juca în lucrările sale în timp ce el lucra. Zâmbetul său era atât de plăcut, și fața lui era în mod normal minunată și liniștită. Îmi amintesc că m-a impresionat profund în anii copilăriei mele… Odată când părinții mei erau plecați, am fost la privegherea de noapte împreună cu bunicul meu la biserica mică din Alexandria. În timpul slujbei s-a dezlănțuit o furtună puternică, fulgerele sclipeau unul după altul și bubuitul tunetelor părea că or să zdruncine biserica și lumea întreagă din temeliile sale. Dintr-o dată s-a întunecat, și o pală de vânt de la ușa deschisă a stins flacăra luminilor care erau aprinse în fața iconostasului, apoi a venit un val puternic de tunete, mai puternic decât înainte, și am văzut deodată o minge de foc care zbura de la fereastra direct spre capul Împăratului. Mingea (de fulger) se vâltora în jurul podelei, apoi a trecut de policandru și a zburat pe ușă în parc. Inima mi-a înghețat, m-am uitam la bunicul meu – fața lui era foarte calmă. Se închinară la fel de liniștit ca atunci când mingea cu flăcări a zburat pe lângă noi, și am simțit că este necuviincios și nu curajos să se sperie cineva așa precum mine. Am simțit că trebuie doar să privim ceea ce se întâmplă și să credem în mila lui Dumnezeu, așa cum a făcut bunicul meu. După ce mingea a traversat întreaga biserică și a ieșit deodată pe ușă, m-am uitat iarăși la bunicul meu. Un zâmbet slab îi apărea pe față, și el a dat din cap în semn de aprobare către mine. Teama mea s-a risipit și de atunci nu am mai avut frică de furtuni.”

Ce -ți doresc eu ție Dulce Românie

Scapă cît mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.

E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.

Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.

Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?

Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.

Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.

Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.

Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.

N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.

Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare

Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie

Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sînt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.

Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.

Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.

Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?

Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.

Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.

Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.

N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari”
Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari

Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bîlci uitat.

Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.

Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat…

Tradatorii masoni sunt tipul de tradator care, cu regularitate, isi prezinta raportul informativ „centralei” iezuite din Romania.
Vorbim de masoni de rang inalt. Cei de rang inferior, in ciuda mandriei, prosperitatii si sigurantei „relative”, pot fi incadrati la „idioti utili”.

Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana”

Mâini în rugăciune

Albrecht Dürer (n. 21 mai 1471, Nürnberg – d. 6 aprilie 1528, Nürnberg) a fost un pictor german, creator de gravuri și teoretician al artei, una din personalitățile de seamă ale istoriei universale a artei.

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!”. Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”nu, nu, nu”. În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. ”Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine… cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.”
________________________________________

Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu ”mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii ”mâini în rugăciune”.

Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată. Da-i voie să-ţi amintească – dacă mai aveai nevoie – că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.

Este bine să ne amintim zi de zi, în rugăciunile noastre, în faptele noastre, de Dumnezeu și de oamenii prin care El a lucrat ca să fim, ceea ce suntem azi. De aceea, azi, persoanelor dragi din viața mea le spun din toată inima … vă multumesc.”R. S.

Greierele și furnica

Versiunea Elvețiană

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Își clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat.

Versiunea Românească
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească „cât se cuvine”.
Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz.
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor.
Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul „Furnică, opreşte-te!”
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.
Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, imigranţi.
Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.

Am încălecat pe o alună şi ,decideți voi dacă e o minciună!